Grupul auto francez Renault, care deține și marca Dacia, a raportat pierderi nete de 1,357 miliarde de euro în prima jumătate a anului. Principala cauză o reprezint închiderea activităţilor din Rusia după declanșarea războiului din Ucraina.
Renault este cel mai expus producător auto din Europa de Vest pe piaţa rusă. Reprezentanții grupului francez au decis în urmă cu două luni să-şi vândă participația majoritară pe care o deţinea la Avtovaz, cel mai mare producător de automobile din Rusia, pentru suma simbolică de o rublă.
În ciuda pierderilor nete înregistrate în primul semestru din 2022, grupul din Hexagon spune că marja operaţională a fost de 4,7%, Această valoare a fost în primele cu 2,6% mai mare față de cea consemnată în aceeaşi perioadă din 2021. Totodată, Renault îşi va îmbunătăţi estimările pentru ansamblul acestui an până la o marjă operaţională de peste 5%, în creştere faţă de obiectivul anterior de 3%.
„Grupul continuă să îşi îmbunătăţească performanţele operaţionale. Și asta, în ciuda tuturor obstacolelor care au legătură cu încetarea activităţii în Rusia, cu criza semiconductorilor şi cu inflaţia”, a declarat directorul general al grupului, Luca de Meo.
Asemenea altor producători auto, Renault profită de faptul că vinde mai puţine vehicule. În schimb, preţurile sunt mai mari, ceea ce îi îmbunătăţeşte profitabilitatea. Numărul mașinilor comercializate de Renault a scăzut cu aproape 30%, până la un milion de unităţi în primul semestru din 2022. Și asta, din cauza retragerii de pe piaţa din Rusia, care era a doua cea mai mare piaţă pentru grup.
Renault, care produce și automobile Dacia şi are o alianţă cu Nissan, este în primele etape ale restructurării operaţiunilor. Scopul mărcii este acela de a fi competitivă în tranziţia către electromobilitate. În cadrul procesului de tranziţie, francezii intenţionează să separe activităţile din domeniul vehiculelor electrice de cele cu motoare termice. În toamnă este așteptată o prezentare în detaliu a strategiei privind o posibilă separare a activităților după criterii de propulsie.
În primul semestru din 2022, Renault Group a rambursat anticipat un miliard de euro din împrumutul unui pool bancar. Acesta beneficiază de garanția statului francez. Compania va rambursa în semestrul al doilea încă un miliard de euro pentru rata anuală obligatorie. Întregul împrumut va fi rambursat cel târziu până la sfârșitul anului 2023.